Cele 4 Coloane ale Destinului – o metodă de autocunoaștere

Cele 4 Coloane ale Destinului ne oferă o modalitate de a ne cunoaște predispozițiile, calculate în funcție de ora, ziua, luna și anul nașterii; sunt 5 elemente cu polaritățile YANG și YIN cărora li se adaugă cele 12 zodii chinezești. Ca și în psihologie, suntem încadrați în anumite tipare care pot conține și alte informații, precum cele date de Stelele Speciale, combinațiile, ciocnirile sau penalizările. De asemenea, se poate studia: dinamica relațiilor de familie, potențialul nativ în alegerea anumitor meserii, poziționarea corectă față de bani, prieteni sau constrângeri.

Această analiză implică calculul efectiv al simbolurilor asociate și mai ales interpretarea lor. În filozofia chineză, ne raportăm la echilibru, adică elementele slăbite trebuie întărite și cele în exces trebuie diminuate. În acest sens apar noțiunile de favorabil / nefavorabil care nu sunt neapărat similare cu bun / rău în accepțiunea occidentală. Bine nu înseamnă neapărat o stare de confort; sunt situații în care trebuie să ieșim din această zonă pentru a evolua. Răul nu înseamnă neapărat un disconfort imediat ci obiceiuri care ne pot face să lenevim, să alunecăm în direcția unor vicii nesănătoase sau să ne consumăm prea mult pentru a păstra sau dobândi bani, influență și să neglijăm ceea ce este relevant în viață.  Scopul final este dezvoltarea personală, în marjele destinului propriu.

Analizele asupra Destinului ne ajută să ne autocunoaștem, ne ghidează în rezolvarea unor probleme sau în corijarea unor comportamente. Impactul pe care îl are o interpretare corectă este în majoritatea cazurilor același: uimire, introspecție și încurajare.

Uimire, pentru că beneficiarii sunt surprinși de informațiile corecte pe care le furnizezi, fără a-i cunoaște sau cunoscându-i superficial. Introspecție, pentru că aceste adevăruri relevate de o persoană neutră sunt descrise într-o manieră nepartinică, care poate genera și alte interpretări decât cele cu care au fost obișnuiți. Încurajare, pentru că se conturează trăsături, obiceiuri, dorințe pe care le-au avut dar nu au fost încurajați să le dezvolte.

Setea de cunoaștere, dorința de autoperfecționare, sunt prezente în interiorul nostru și există momente când se activează. Soluțiile sunt multiple: să citești, să călătorești, să studiezi, să-ți dezvolți un talent, să meditezi, să comunici. Schimbarea începe cu noi înșine, dar avem nevoie câteodată de un imbold sau de ajutor. Nu uitați că Nobilii, aceste Stele Speciale, sunt printre noi.